Unde ramasesem?


Pai ramasesem pe la momentul eu am ras o bere si inca o bere , si ne pregateam de incepere. 

Adica, noi, astia de ne agitam ca niste ….. fiecare sa isi dea cu parerea ca ce ne agitam, a trebuit sa urcam vreo 10 min in padurea din spatele hotelului, unde era amenajat locul pentru focul de tabara, si pentru prajit castane si porumb. 

Problema nu era urcusul propriu zis, care era destul de lejer, desi lumea s-a cam plans. Problema a fost ca noi, echipa organizatoare, pentru ca am ajuns prea tarziu nu am avut timp sa marcam drumul. Eu nu fusesem ca eu in timp ce aranjau ei lemnele, eram la Deva.

Si desi era intuneric sa iti bagi destele in ochi, am plecat sa marcam drumul. Am urcat si am urcat si am mai urcat oleaca, mergand mai mult pe ghicite, ne-am luat ochii in palma si am mai urcat oleaca. Normal ca nu am mai gasit drumul pe care urcasera ei pe timpul zilei si am „facut altul”.  Cred ca lumea ne-a cam injurat, deoarece i-am bagat prin toti boschetii, prin toate desisurile din padure, si unii s-au cam zgariat. 

Am ajuns, si am inceput sa asteptam. Pregatit focul, pregatit focul mic, actorii nostri s-au costumat in tigani ca sa faca atmosfera ….asa era povestea TB-ului, si m-a suna Raluca sa ma intrebe daca castanele sunt gata, ca ei tocmai ce ies din hotel spree noi, cu participanti. 

EU zic nu, normal ca nu, ca Gabi a coborat ca sa subtilizeze tava de la bucatarie, pentru a praji castane, si trebuia sa urce inaintea lor. Lucru ce nu s-a intamplat. Si ne vorbim sa mergem noi. Raluca face stanga in prejur si fuge la hotel, eu plec de la foc spre hotel…asa credeam eu… ca sa o ajut. 

Aveam o lanterna, dar trebuie sa mentionez faptul ca eu sunt miop, si noaptea nu vad nimic. Adica vad…pot sa conduc si chiar imi place, dar nu vad detalii mici …cum ar fi crengi de copaci, sau radacini , ale acelorasi copaci, sau butuci de lemn … sau santurile din padure …. nu , eu nu le vad. 

Si, mergand eu spre ceea ce se chema in mintea mea „hotel”, imi dau seama ca nu e drumul bun. Nu ma intrebati cum mi-am dat seama. Off…. bine , daca insistati, va spun. Pai mi-am dat seama ca nu e ok, cand am ajuns la un gard de sarma ghimpata, pe care nu il observasem la urcare, si dintr-o departare foarte apropiata se auzea o haita de …sper eu ca erau caini. Am shimbat directia mergand spre dreapta , foarte repede si haotic, si datorita indicatiilor Ralucai am iesit la lumina … lumina frontalei ei. Cu ocazia asta am descoperit ca un om ce poarta frontala este enervant. De cate ori vorbeste cu tine te orbeste. Ma rog … am continuat sa mergem si in urma eforturilor comune am reusit sa gasim focul. Am dat tava la oamenii de la foc si am plecat in recunoastere. Stiam ca in grupul respectiv este un prieten de-al meu din Constanta, de ne cunoastem de freo 7 ani, este si el acolo, deoarece da cu sapa la multinationala de caree ziceam. Cum nu am spus ce multinationala estem, nu o sa spun nici numele lui, o sa il numim pentru moment … hmmm…Gheo.

Oamenii erau atenti la reprezentatia „tiganilor” , de altfel tiganii, 2 baieti si o fata, foarte de treaba si simpatici.

L-am gasit pe Gheo si l-am speriat . In momentul ala mi-am dat seama ca nu conta faptul ca noi am luat castane si porumb, sau ca noi am facut foc. Trebuia sa ne limitam la tuica. Atat. Erau manga.

„Tiganca” noastra a facut fata cu brio propunerilor deosebit de subtile … ” hei papusa … nu vrei un stiulete de porumb ?”, in schimb una din participante a refuzat porumbul copt pe jar, si a vrut un stiulete de porumb crud, motivand prin faptul ca un stiulete crud este MAI TARE .

Una peste alta ei s-au simtit bine, noi ne-am resimtit obositi. Ei au plecat, cu destinatia clara de a mai cumpara de  baut. Noi am ramas cu scopul clar si bine definit de a strange gunoaiele si a stinge focul. 

Lucru facut, incepem descinderea spre ‘otel, pe care il gasim, la un moment dat. Intram, amarati, plin de funingine, de pamant, zgariati, cu bagaje dupa noi, in timp ce in hol si restaurant erau niste alti multi oameni de la cealalta multinationala prezenta in ‘otel. 

Trec pe la  langa toata lumea, aveam un obiectiv, singurul meu obiectiv era sa gasesc o bere. Rog un ospatar sa imi aduca, si astept si astept, vorbeam cu tipul de la receptie , Claudiu, care ne ajutase la organizare si fusese cu noi sus la foc, si dupa vreo 5 min de asteptat berea imi zice ca pot lua de la minibar. Nu am mai asteptat nimic altceva. 

Am urcat, baut, dus, somn. 

 

Continuarea in episodul viitor !

Anunțuri
Categorii: funny | Etichete: , , | 1 comentariu

Navigare în articol

Un gând despre „Unde ramasesem?

  1. Pingback: unde ramasesem ? II « Minitu’s Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: