la cererea cititorilor…


Draga bre nea, 

Nu am apucat sa scriu aseara postul asta caci am ajuns tarziu acasa si am adormit. Dar nu am uitat. 

Am fost solicitat ieri sa esplic ce inseamna criza economica, recesiune care ne paste, fara limba de lemn. Adica romaneste. 

Deci.  

RECESIUNE = Declin general al nivelului activitatii economice si de crestere economica, caracterizat prin somaj, devalorizare, inflatie, scadere a nivelului de trai.

RECESIUNE =  Scădere economică în două trimestre consecutive ale anului.

In ultimele zile m-am uitat pe la teveuri cand am avut timp, am citit, am urmarit ANAListii nostri prin presa, care folosesc neste cuvinte de nu le intelegi, si le place sa le foloseasca si legate. Ca daca nu intelegi, sa nu intelegi toata fraza, nu doar un cuvant. 

Eu din ce am citit si din cunostintele mele generale, am inteles asa :

-criza este Made in USA. Si ca toate lucrurile de acolo, este bine facuta.

-motivul principal, este criza imobiliara, si mai ezact lacomia. Adica indatorarea excesiva a americanilor. Asta a cauzat falimentul bancii aleia, si declinul altora. 

-si de la banci incoace au fost afectate toate domeniile. AStfel, Statele Unite, au intratara in recesiune. Adica au avutara declin al activitatii economice. Asta inseamna ca anumite sectoare au fost afectate. Nu au mai produs, fabrici si uzine au incercat sa micsoreze costuri, trimitand oamenii in somaj, fapt care a afectat conosumul. 

-Nemaifiind consum, astia de la SUA, au micsorat importurile de orice fel. Au micsoratara, si astfel au fost influentate si restul. Criza nu putea sa ramana doar in SUA. Asa ca, am luat-o si noi. Noi, restul. 

Si tot asa… esplicatia merge din aproape in aproape. Este o esplicatie simplista, ca nu intru in detalii ca nu ma pricep, dar cam asa arata mecanismul in mare. 

Si este logic … daca cea mai puternica economie din lume intra in declin si opreste motoarele pe anumite domenii… sunt afectati si cei mai mici. Au fost afectati cei care exportau direct catre SUA… and so on cum ar zice francezul. 

-Dragi copii, dar pe noi ne afecteaza criza asta ? 

-tovarasa …tovarasa …eu stiu eu stiu …

Normal ca ne afecteaza. Specialistii lor zice ca economiile emergente vor fi influentate mai abitir, pentru ca sunt mai sensibile. Si noi avem economie emergenta. Adica piata emergenta este modul dragut si optimist prin care ni se spune ca suntem vai de steaua noastra. Economie emergenta este o tara saraca, care teoretic prin anumite masuri si reglementari ar putea sa devina stat dezvoltat. 

E… si fiind emergenta, inseamna ca anumite mecanisme care reglementeaza piata si care in statele dezvoltate functioneaza, la noi e mai sensibile, si deci economia e sensibila. 

Cum voi fi afectati. Deci… ca orice tara eram si noi neste unii care exportau. Putin, dar o faceam. 

Nu mai facem. Ca nu mai exista cerere momentan. Deci… nu mai producem. Deci, somaj. Deci scadere a consumulu, pen’ca nu mai e bani. Deci scadere a consumului, deci din nou somaj.

Sunt corelate. Ala din industrie nu mai produce, da oameni afara, oameni care nu mai au bani sa isi cumpere … haine. Ala de producea, importa, vindea haine… nu mai vinde, deci si el da niste oameni afara …. asta e mecanismul. 

Din ce vad eu ca se intampla in momentul de fata pe noi ne paste si o alta problema. Stranierii de se intorc. 

Adica cei care s-au intors deja. Spaniolii si talienii bre… de ei vorbesc. Ei vor intra pe piata, mai ales in constructii, si vor strica anumite mecanisme, deja formate. Vor lucra la negru, la tarife mici, foarte mici, si astfel iar se creeza un cerc vicios. 

Deci, dragilor, vine vremuri naspa, mai ales ca ai nostri nu stiu ce sa faca, de fapt nu vor sa faca … sa ia niste masuri spre cresterea consumului. Dar nu a consumului prin credite… cresterea reala… bazata pe ceva …

E bine asa bre nea Andrei ?

Categorii: Uncategorized | 1 comentariu

Navigare în articol

Un gând despre „la cererea cititorilor…

  1. perfect!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: