H?M?C?


Bună de dimineaţa. O să încep cu începutul. Adică cu … sămbătă seara. Avem la noi în vizită pe unul din fraţii Dianei, cu prietena.

Şi cum am zis că ar cam trebui să ne mai mişcăm fizicele şi pe seară am decis să ieşim. În Lisabona, nu poţi să ieşi seara şi să nu ajungi în cartierul de sus. Upper Quarter, sau pe limba lor, Bairo Alto.

Lumea e înebunită, Bairo Alto în sus  şi în jos, şi în părţi. Dar mai ales în sus şi în jos. Că  Lisabona este contruită pe 7 coline,  la fel ca celălalt mare oraş al Europei, şi aici mă refer la Iaşi. Deci în sus şi în jos, este direcţia preponderentă.

Am ajuns la Bairo Alto pe la să fi fost freo 11 seara. Şi când am ajuns acolo, mi-am dat seama că sunt foarte bătrân. Păi, am ajuns acolo, şi am fost luat pe sus de o mare. Mare de oameni. Fiind primul weekend cu vreme bună, după părerea lor, Bairo Alto era un fel de Vama Veche de 1 mai.

Gălăgia naibii, maşini, îmbulzeală, oameni beţi peste tot, toţi traficaanţii de droguri din lume … eu am fost întrebat de cel puţin 10 ori dacă nu vreau … H?marijuana?Coca?. Am declinat politicos, şi am plecat mai departe.

După aproximativ freo oră şi niste mărunţis, am reuşit sa ajungem la  barul la care ne propusesem să ajungem. Una e să vrei alta e să şi faci. Că în Bairo Alto, toate străzile e la fel. Dar la fel.

Am ajuns, am fost mulţumit. Băruleţ micuţ, ninge peste tine …. ah, nu era aşa. Băruleţ micuţ, cu muzică mişto, şi bere. Însă am realizat oarece. Eu unul nu înţeleg şi pace cum reuşesc barurile să supravieţuiască. Zău aşa. Portughezii sunt, cred cei mai răi clienţi pe care îi poţi avea. Am stat freo 2 ore. Eu am băut 3 halbe. Diana a băut o apă plată. În rest, la masă cu noi mai erau încă 3 persoane, 2 băieţi şi o fată, şi au fost băute şi consumate, încă o apă, 2 halbe mari şi 2 pahare de bere de 0.2.

Pe lângă noi, am observat că se petrece acelaşi fenomen. 2 fetişcane erau în bar înainte sa ajungem noi, şi au rămas când noi am plecat, la aceleaşi 2 pahare de oarece beuturi.

Când ieşi din bar, te ia înapoi vârtejul uman de pe străzi, şi te trezeşti instant că mergi, deşi tu nu prea ai vrea, sau dacă ai vrea, ai vrea în parte ailaltă. te îmbranceşti oleaca, profiţi de faptul că esţi oleacă mai înalt decât media, şuieri un „dişculpa”, şi apoi arunci un „con lisenţa” şi meri mai departe. Mai refuzi politicos câţiva oameni de bine care vor să te ridice la cer … „nao, obrigadu, eu nao chieru haş” … daca sunt cititori de portugheză pe aci pe blog, cu siguranţă îşi vor da seama că încerc să scriu cât mai  fonetic posibil …

Ca concluzie care trebe’ concluzionată, pentru mine, care am făcut 1 oră cu maşina din Amadora, am căutat juma de oră parcare, apoi m-am împins cu o căruţă de oameni ca să ajung să beau liniştit o bere ..două … trei … la acelaşi preţ la care aş fi băut bere acasă …În LINIŞTE … o săptămână … Bairo Alto, nu rentează.  Dar e opinia părerii mele …

Ne revedem după o scurtă pauză, până îmi adun gândurile şi pozele de la Costa De Capariga, de ieri.

Ate logo !

Categorii: amadora, portugalia | Etichete: , , , , , | 1 comentariu

Navigare în articol

Un gând despre „H?M?C?

  1. nu pot sa spun decat………….. :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: