Ce mai e nou …


Mai nimic. La mine în ogradă … româneşte zic …same all same all.  Ah, ca să nu uit, ca sigur am să uit !!! oare ce vroiam să zic ? ah, da. Celor care şi-au făcut griji despre mine cum că aş fi dispărut ca un anume patruped în ceaţă, le zic un mare mulţumesc. Se ştiu ei care sunt. Nu am dispărut. Doar că am fost în vacanţă. În vacanţa părţii portugheze.

Ce mai e nou … ce mai e nou ? Aşa de multe cât nuş’ de un’ să-ncep. Citesc ştirile şi mă ie cu durere de cap şi apoi de creier.

Nu am să pun linkuri însă vă zic ce citesc … în afară de blogurile pe care le am în blogroll, mai citesc , şi alte bloguri, din link în link. Altele le mai citesc , sau urmăresc … oilprice dot something, spaceweather, şi cnn şi bbc, şi gândul şi mediafax. Ăsta ultimu’ cam dejaba. Iar gândul pentru editoriale.  Ăstea sunt.

Şi ce citesc mă face să imi doresc crunt de tot să merg undeva izolat, să nu mai văd şi să nu mai aud ce se întmplă pe acilişea.

Ca să ezemplificăm : Ştiri pe scurt

Ştiri, să le zicem universale . Soarele bubui acu vreo 2-3 zile o explozie din aia de a lui. Care zice unii că e cea mai mare flatulenţă solară de prin ultimii ani. Cert e că flatulenţa flatulenţă, noi aici la Portugalia am cam mirosit-o. Cam tare.

Tot despre Sorel şi băşinile lui, lumea bună, a se citi NASA, zice că prin 2013 …sâc …trecem de  2012, este apogeul activităţii solare şi ne putem aştepta la lucruri naşpa şi urâte.

Avem să ne scoborâm cu nivelul.

La etajul următor : zic să ne pregătim pentru neşte vremuri tulbure. Şi nu mă refer la tulburel. În timp ce ăia se chinuie cam fără succes să puie cep la butoiu’ cu petrol, ailalţi sunt cam acuzaţi că ar cam avea ceva rafinării ilegale. Mici. Şi poluante. Aia ar cam fi afacerea de succes într-o Nigerie a secolului …ăsta.

În timp ce unii face din astea, alţii se chinuie să se enerveze între ei. Şi când zic ei, mă refer la Obama, Mahmoud, Medvedeev, Barak şi nu Obama ci Ehud evreul,  plus nenea ăla de la Pyongyang despre care nu am să reţin veci cum îl cheamă.

Eu aş zice să nu mai tergiverseze aşa tare să dea drumul la treabă ca să stăm şi noi liniştiţi. Sau nu. Că ei se cam chinuie să dea drumul prin lume la un răzbel.

Cauzele, ei zice că e vechi şi de aia se bat ei acolo că strămoşii strămoşilor şi ei se băteau tot acolo. Astea sunt de faţadă. Cauzele adevărate … căutaţi în manualele de istorie de prin 2150, dacă or mai fi aşa ceva.

Mahmoud vrea jucărie nouă, care bum nuclear mare să facă. Obama zice că nu, că numa’ el să aibă. Barak evreul zice că dacă Mahmoud nu se astâmpără are să îi ardă 2 scatoalce. Mahmoud nu vrea şi pace să se astâmpere.

În alt colţ de lume … 2 coree se bat între ele pe o treabă ce mă depăşeşte. Eu v-am mai zis că tot ce nu e simplu mă depăşeşte. Eu sunt un om simplu, therefore, voila.

Ca să nu uit, cât ăştia se zgândăre, de parcă sunt nişte copii de clasa a 8-a în pauza mare, care se împing în curtea şcolii aşteptând ca unul să ridice mâna, un alt diliu zice că lu Obama are să îi pară rău dacă se atinge de Mahmoud. Nenea în speţă este fidel ideilor sale. Pe deasupra îl cheamă şi Fidel. Castro. Care vine, Castro, de la ce vreţi voi.

Mai scoborîm un nivel, şi ajungem la subsol. Adică la românica.  Acu hai să lămurim o treabă. Eu înţeleg că unii dintre noi nu am votat. Dar chiar în halul ăsta să ajungem ?

Noa, de românica treaba e urâtă. Rău. Şi peştele de la cap se impute, dar pute tot. Cred, că în românia s-a intrat într-un cerc vicios. Care mie unul îmi pare cam fără soluţie. Porneşte prostia de jos, şi se propagă până sus şi înapoi se întoarce cu efect dublu. Atunci când eşti condus de nişte lideri proşti, fricoşi… nu, laşi mai bine zis, şi asta nu de ieri de azi, ci de decenii întregi, e cam greu să mai faci faţă ca popor.

Şi cercul vicios e cam greu de spart, pentru că, nu mai avem nimic. S-a vândut tot. A fost vândut tot ce aveam…resurse, industrii etc. Acum colac peste pupăză, şi când zic pupăză mă refer la udrea, ne batem joc şi de eventualul potenţial turistic. Nu zic de potenţialul actual, că nu este. Am avea oarece dacă am avea infra…structură. Acu în românia ştirile cele mai ştiri sunt despre susnumita pupăză şi frunza ei, despre cât de deştepţi , sau informaţi sunt românii, şi tot felul de păreri, discursuri, scursuri, jocuri politice, de culise sau nu. brelocu’ apare zicând că de la anu gata cu recesiunea, ne mărim salariile la loc şi etc-uri din astea penibile şi urâte şi jenante.

Ui, ce mi veni în diblă acu … aşa ca ezerciţiu amuzant. Ar fi frumos să se facă un fel de SWAT al româniei. Să vedem şi noi situaţia actuală. Ce avem, ce nu avem, ce putem avea da suntem aşa de vai de noi încât nu avem , din astea. eh, vise.

Acu’ la încheiere, că mai jos de atât nu poci ca să scobor nivelul, luaţi de vă delectaţi. Este o sau un masterpiece. Scris cam de multişor. Dar care se potriveşte. Şi la care ader total.

Pilotii orbi – M.Eliade – 1937

Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã
conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã
a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nstru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins. Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine. Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.

Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru
istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]

Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti,
deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!

Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându- le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede. Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale. Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici
alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul
(în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã. Toată Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu
scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si to mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.

Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit. …Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai
pare româneascã. Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã n- are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…

Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.


[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]

Dacă aţi avut răbdare şi aţi parcurs tot textul, cel al domnului Eliade mă refer, felicitări.

Concluzia ? roata morii se învârteşte. istoria se repetă. noi, oamenii facem aceleaşi greşeli, over and over and over and over again! Da… până când ?

Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: