Minitu vs Camara Municipal do Amadora


Camara din Amadora câştigă dar e doar pe moment, pentru că Minitu revine cu un atac încrucişat îmbârligat printre legi şi le face lăcrămaţie la albitru.

După aventurile de săptămâna trecută de la SEF, şi sfaturile primite, îmi iau rucsacul la spinare, paşportu-n buznar şi legea în dinţi şi mă reped la Camara. Futu-i camara măsi-n unde vreţi voi !

Legea cea magică 37 pe 2006, proclamată de Assembleia de Republica care ar fi cică Parlamentul or ceva pe acolo, care este UNICA lege în vigoare ce reglementează accesul şi sederea şi transportul şi tot ce ţine de cum sunt acceptaţi UE-ii ‘n Lusitania.

Legea cea magică, subliniată de partea portugheză, cu evidenţiator , ca eu să ştiu ce drac să citesc la toanta aia de la ghişeu.

Noa. Şi merg , şi ajung la camară şi la recepţie văz negru-n faţa ochilor şi am impresia că am leşinat. Dar nu, e doar paznicul de gardian, care este cât toţi locuitorii dintr-o provincie chineză la un loc şi ceva mărunţis, şi negru ca tăciunele.

Şe uită la mine, şi la un moment dat se luminează de ziuă aşa, semn că zâmbeşte, şi îmi zice …ce faci bă Gabriel … eh să mori tu , că aproape o nimerişi, gabriel, mihai… pe acolo.

Îi zic frumos că nu, eu nu gabriel, da’ dacă el vrea … nici o problemă îmi schimb numele. Că la cât de mare … şi pe loc mă gândesc … mama eu aci am venit să fac scandal … mă împachetează ăsta şi la mă aruncă până-n rumunia cât ai zice peşte ? .

Noa, îmi iau inima -n dinţi, îi zic la om di ce sunt acolo, şi-mim dă bileţelu’ ca să ştiu unde să merg şi apoi … merg.

„Firi-aţi ai lu naiba cu legile voastre cu tot, şi care vă dă vouă prin cap să cereţi hârtii la oameni şi să nu respectaţi reglementările reglementate-n vigoarea vigorii” ziceam eu în gând ca să capăt curaj.

Ajung la etajul unu, şi mă uit repede să văz dacă am noroc au ba. Am. Tanti cu care m-am mai certat de 2 ori nu-i. E altele. Îmi adun toată portugheza de care sunt capabil … cu ocazia asta am percepit că sunt capabil de ceva portugheză, mai multă decât credeam, şi încep.

-Săr’mâna tanti, ete eu veni aci la matale, că poate v-oţi gândi şi mi-oţi da şi mie cel cerficato do registru, bată-l vina să-l bată!

-Da dvs ai tot ce-ţi trebe ?

-Da stimată doamnă, am tot ce-mi trebe! Şi încep şi scot declaraţia pe propria răspundere că cum am cu ce să îmi umplu burdihanul  şi unde să adăstez păste noapte.

-Păi … da ce e astea ? – Păi stimată doamnă, e conform legii numărul 37/2006, seciiunea IV, capitolul VI, articolul 15, litera b, unde eu mă încadrez ca un tablou-n rama lui ! zic eu vesel nevoie mare, şi totodată mândru că pot recita pe portugheză ditai cârnatul de lege.

-Păi nu. Nu e bine. – Să mori tu ? Dice ? – Păi nu ai atestatul de nuş de care, rezidencia, şi numărul de contribuinte, că nu poţi să plăteşti taxa de 7 euro fără cel număr, că nu orice plăteşţi trebe registrat la IRS ( ca la amercani ) AIARES.

-Tăntică, observaţi degradarea de grad de la stimată doamnă, la tăntică … nu-mi purta mie de grijă, că are cin’. Hai mai bine să citim … ui … cetăţenii … bla bla … UE … ca să îşi ia blăstămatul de certificat, au nevoie de : Paşport  valabil, şi declaraţie pe proprie răspundere că pot să se întreţină , ei pe ei înşişi.

-Nu. NU e aşa .

-Auzi făptură gingaşă ? Noş estamoş em Portugal ou o que ? Vezi tu acilişa ce scrie la gârtie ? Assembleia de republica … unica lege ce reglementeaza accesul etc etc … vezi ?

– Da, văz, da avem şi noi regulile noastre.

-Mă … futu-…. bre aveţi regulile de la camara de amadora mai presus de legea cutărescu ce stă gingaşa de ea chiar în constituţie ? Zău ? îmi dai sau nu ?

– Nu, că avem şi noi regulile noastre. ( Jur că daca mai zice încă odată asta îi crăp capul cu vreun obiect contondent ce îl găsesc eu pe aci, sau chiar cu pumnul că tare firavă e stimată doamnă cu privire caldă, umedă, ca de … )

-Bine. Carte galbenă atunci , te rog, zic cu aplomb. O livro amarelo, se faci favor , fomeie.

-Da di ce ? – Păi să fac lăcrămaţie, cum că , voi, nu vreţi să respectaţi UNICA lege ce reglemntează aşa şi pe dincolo.

Ca să scurtez, că de aci nu mai e nimic teresant… mi s-a adus livru amarelu … făcut lăcrămaţie , şi amu aşteptăm 5 zile lucrătoare.

Amu, pe mine mă iertaţi, da măretrag … să mi consum în linişte  şi pace cele beri de le cumpărai. De nervi.

Adeuş amiguş !

Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: