Nampula

Si noi ce facem aici ?


Si iaca m-am intors din nou la blog. Am spor ceva de speriat: un articol la 6 luni. In ritmul asta, avand in vedere ca am stat in Mozambic ceva mai bine de 1 an si am povesti garla, am sa termin cand ies la pensie. Dar nu conteaza noi avansam inainte ca sa zic asa.

Si iaca-ta-ne ( o fi corect … n-o fi ?) dupa prima noapte de odihna cat de cat decenta dupa multa vreme. Ce sa zic, socul mutarii in Africa a fost depasit de socul pe care ni l-a provocat apartamentul asa zisei prietene, asa ca socul mutarii in sus numitul continent a trecut cu nebagare de seama.

Am inceput ziua cu un mic dejun copios si am purces la faurit de planuri. Optiuni :

– haida la aeroport si nu plecam de acolo pana nu avem bilet de intoarcere in Europa

– hai la sunat si contactat prieteni si cunostinte si gasit un loc de sedere oarecum mai ieftin decat hotelul. Care el pe numele lui Executiv Hotel avea neste preturi infioratoare. Cred ca am mai mentionat eu ceva de preturi da´daca scriu odata la 6 luni am tendinta de uita si a nu imi aduce aminte.

Asa stand treaba am adoptat de comun acord planul 2 si am inceput sa ne gandim la oameni care ne-ar putea ajuta.  Si am facut o mica lista. Cand zic mica sunt generos. Era infima, minuscula iar sansele sa gasim ceva repede nu prea aratau misto. Asa ca ziua 2 s-a scurs relativ repede. Si nu foarte usor. La hotel aveau internet. Din pacate de memorie proasta nu imi aduc aminte de ce nu am reusit noi sa ne conectam, asa ca am incercat sa ne cunparam un internet mobil la purtator, precum si o cartela. Lucru mai usor de zis decat de facut. Am reusit sa gasim Vodacomul, adica Vodafoneul local si am incercat sa ne cumparam cele necesare. Gandind ca …la naiba …suntem in Mozambic, are sa mearga repede, ne-am inselat amarnic. Am avut de completat mii de formulare si de facut copie dupa pasaport, care nu se facea la locul respectiv, dar in cu totul si cu totul alta parte a orasului, unde ne-am dus pe jos, si de abia apoi am reusit sa cumparam si stick-ul de internet si cartela. Care credeti ca au mers din prima ? Mai baga-ti o fisa. Nope. Si asa am ajuns la hotel seara cu internetul pi stick si cartela in telemobil si canci internet si canci si telefon.

Pentru ca nu fusese activate. Nici un nici altul. Si ne-am chinuit inca o zi cu internetul de la hotel. Care internet era imperios necesar pentru ca toatae cunostintili noastre care ne-ar fi putut oarecum ajuta indruma spre ce sa facem erau ba pe facebook , ba pe linkedin … ba pe a …

Si am mai petrecut o zi fara sa purcedem la contactarea celor de pe mica infima lista. Si daca nu ma insel asa a fost ziua de 15.01.2012.

Recapitulare :

Situatia noastra era oarecum naspa : La promisiunile unei asa zise prietene, Mihai si Diana au lasat balta totul in Portugalia si s-au imbarcat in aventura vieti lor. Au plecat din Portugalia gandind ca vor ajunge in Mozambic si vor avea parte de un loc unde sa stea, la cald ( imposibil altfel in Mozambic) , cu asa zisa prietena , si vor putea pune tara la cale . In schimb au ajuns intr-o cocina si au trebuit sa se mute la hotel. Drama ! Mihai si Diana nu au bani sa stea foarte mult la hotel asa ca trebui sa ia o decizie foarte repede, pentru ca daca isi toaca banii pe hotel nu mai au de bilete inapoi spre Europa. Ce vor face Mihai si Diana ? Vom vedea in episodul viitor din „Epopeea Africana!”. in speranta ca voi reusi sa scriu mai devreme de 6 luni , imi urez  spor la scris !

Categorii: Mozambic, Nampula, Uncategorized | Etichete: , | Lasă un comentariu

Nampula, ziua 1


Ma scuzati pentru titlu dar nu am gasit altul. Si da recunosc, Nampula ziua 1 suna groaznic, dar de unde nu e … nici al de mai sus nu cere.

Deci Nampula ziua 1. Dupa o calatorie de vreo 27 de ore ( incluzand orele de asteptare prin diferite aeroporturi, si un prin contact cu apartamentul groazei, si dupa ce am fost parasiti de gazda noastra primitoare in mijlocul unuia din ceea ce eu consideram cel mai urat oras din lume ( dupa cum vom vedea orizontul meu s-a largit si acum dupa 1 an in Mozambic, Nampula nu mai pare chiar asa de urat ), eu si cu nevasta ne-am simtit foarte hmmm. Prin hmm a se intelege ceva foarte rau. Eu unul ma simteam ca si cum as vrea sa ma asez in cur pe trotuar si sa plang. Mi-a trecut repede cand am observat ca nu am trotuar unde sa ma asez. Si oricum nu se cade, ca ce ar fi zis nevasta recent achizitionata ? Ca daca eu ma sed si plang ea ce are sa faca ?

Asa ca am ignorat pornirile lacrimatoare si am am facut planu´. Principal era sa gasim un fel de magazin aproape de locul unde eram la acel moment. La magazin trebuia sa luam musai o plasa contra tantarilor, niste apa si oarece lucruri de mancare. PLanul continea si folosirea memoriei proprietate personala pentru a ne intoarce la apartamentul groazei iar apoi intocmirea unui alt plan si anume de remediere a situatiei !

Cumparaturile le-am efectuat rapid : un magazin chinezesc cu de toate si o piata. Despre experienta piata probabil o sa fie un post separat.

Si cum am ajuns noi la apartamentul groazei am experimentat primul apus de soare pe taramuri africane. Care apusul de soare mozambican nu este ca cel autohton romanesc. Apusul de soare mozambican este brusc. Adica vine si se termina. Apusul de soare romanesc se mai uita la tine, mai una alta, niste politeturi, mai ai ceva timp. Asta mozambican este mai salbatic de fel. Nici nu am ajuns bine la apartamentul de groaza ca s-a si intunecat.

Am incuiat bine usa apartamentului, si asa de proba, ca din intamplare, am situat geografic un scaun in fata dansei. Doar asa ca un fel de asigurare ca avem sa stim daca usa se deschide neasteptat. La prima vedere cartierul nu parea foarte sigur.

Ne-am apucat pe urma sa inspectam temeinic apartamentul : 2 doarmitoare, un living, o baie si o bucatarie. Aveam electricitate, din fericire, insa nu aveam apa. De asemenea, mobila lipsea cu desavarsire. La fel si curatenia, dupa cum am mai spus. Insa ca sa nu ne plagem, nu duceam lipsa de ganganii : muste, tantari, paianjeni si niste gandaciosi cam asa ca niste libarci de la noi da numai ca mai maricei asa. Dadeau bine de un gratar !

Am purces la amenajarea unui loc de dormit, daca putem numi asa ce a urmat in noaptea respectiva. Am curatat temeinic podeaua din living si am tras spre mijlocul camerei singura saltea din casa. Cam sighinasa salteaua de fel ! Din orice unghi o priveam era mititica rau ! Dar nu era momentul sa ne vaicarim asa ca am luat salteaua de o aripa, am pus un fel de cearsaf pe ea si prosopele noastre peste, am incropit un fel de perne din niste bluze mai groase ce le aveam in bagaje, si am atarnat plasa de tantari.

Cum am terminat spatiul de dormit, ne-am tras bagajele mai spre noi, si apoi ne-am orientat spre bucatarie sa vedem cam ce si cum mancam. Am facut niste zgomot si am batut in perete inainte sa intram, ceea ce se face intoatdeauna cand intrii intr-un spatiu unde ai avea sanse sa gasesti oarece animale mai maricele, si apoi am intrat. Prima farfurie ridicata de Diana a dat nastere la un tipat as zice eu finut, dar a fost mai degraba un ditai urletul. Eu am crezut ca fac infarct instant la plic si m-am dat spre ea sa vaz ce a gasit sub farfurie : o mica soparla, asa cam cat o mica soparla cafenie de la noi, dar mai colorata de fel. Am mustrat-o pe nevasta mentionand ca strigatele de batalie sau lesin de felul acela sunt permise doar la intalnirea cu serpi, sobolani sau alte vertebrate de gen. O soparla nu se preteaza la urlete de acelea !

Am reusit sa mancam fara alte incidente majore dar si fara foarte mare pofta ! Jegul din casa respectiva nu prea imbia la mancare ! Dupa asa zisa cina, am descoperit in baie un bidon cu apa si am purces la spalarea unor parti anatomice care nu mai vazusera apa de ceva vreme si apoi am incercat sa dormim. Jumatate din noi au reusit in timp ce eu am facut pe paznicul si am petrecut noaptea omorand tantari si verificand apartamentul. Casa strain fiind, zgomote noi, situatia destul de tensionata pentru noi … asa ca am dormit mai mult de o gramada.

Dimineata urmatoare ne-am trezit, jumatatea din noi care a reusit sa doarma si amandoi impreuna am purces la remedierea situatiei, pentru ca era clar ca acolo nu putem sta pana gasim locuri de munca.

Continuarea in episodul urmator !

Categorii: Mozambic, Nampula | Etichete: , , , , , | Lasă un comentariu

Mozambic, de unde pana unde ?


De mic am fost fascinat de Africa. Am citit tot ce am prins referitor la exploratorii care , ma scuzati, explorasera continentul negru.  Mihai Tican Rumano si povestile din Congo ma atrageau ca un magnet. Visam lei si leoparzi, caini salbatici si hiene, africani mici si canibali, serpi care mai de care si paianjeni si mai si .

De aici si prima pornire spre Mozambic, aceea din 2009 cand m-am voluntariat in Norvegia cu destinatia finala Mozambic, dar m-am razgandit cand am vazut desfasurarea ostilitatilor din cadrul DRH. Mai multe detalii prin arhiva din 2009.

Pe undeva pe la mijloc sfarsit de 2011 am hotarat de comun acord cu nevasta ( asa o vom numi de amu ) sa ne carabanim din Portugalia. Ea terminase post universitara, i se terminase si proiectul la firma la care dadea cu sapa, oportunitati in Portugalia nu prea erau, mie nu prea imi placea locul de munca iar posibilitati de avansare inainte nu prea erau. Viitorul suna naspa. Si asa am decis sa intervenim in cursul viitorului. Dar aveti sa va scarpinati la ochi si aveti sa ziceti … de unde pana unde Mozambic ?

Pai, noi cunosteam niste oameni ( o fata) in Mozambic. Care niste oameni ( portugheza ) a zis : veniti veniti ca va ajut eu. Aici incep multe multe proiecte in constructie,  insa tre´sa fii aici fizic. Si daca veniti, stati la mine pana va aranjati si gata!!!! Si uite asa, cu sperante in noi, si bagajele in spate, am purces pe data de 12.01.2012 spre sudul Africii. Lisabona – AmsterdamNairobi – Mozambic. Orasul din Mozambic in care am aterizat , va rog sa ma scuzati , pe numele lui Nampula. Pula este un fel de laitmotiv in zona pentru am mai intalnit orase cu nume de ´ti rusine sa ii zici mamei unde esti.

In Nampula am ajuns pe 13.01 … ghinion acum imi dau seama, pe la orele …13 !!!! Dublu ghinion de nesansa. Aeroportul din Nampula … hmmm … un fel gara mai mare. Spre surprinderea mea, care eram oarecum ingrijorat de caldura, nu era chiar asa de cald. Dupa cum am descoperit mai tarziu nu era chiar asa de cald in ziua aia, ca ne-a iesit pe nas ceva mai tarziu.

Am fost asteptati la aeroport, suiti intr-o masina, inghesuiti de fapt intr-o masina de portugheza cumsecade si dusi am fost. Nu am apucat sa vedem prea multe ca am si ajuns la apartamentul in care teoretic urma sa locuim. O cladire mica, mizerabila, in fata cladirii trotuarul era distrus de radacinile copacilor. Dupa cum am constantat mai tarziu eram intr-o zona de lux pentru ca totusi aveau trotuar. Cladirea mica, pricajita, apartamente pe o  parte si pe alta. Ca sa clarificam, noi nu ne asteptam la multe lucruri bune, constienti fiind de faptul ca suntem intr-o tara din lumea a treia. Insa nimic nu ne-a pregatit pentru ce a urmat. Portugheza respectiva, cand ne-a invitat la „ea” a omis niste amanunte : ea nu mai locuia in apartamentul respectiv de vreo cateva luni. Ea nu prea mai trecea pe acolo de fapt. Apartamentul respectiv nu avea nici cea mai mica urma de mobila, dupa cum nu avea nici cea mai mica urma de apa prin conducte. Nu avea aragaz iar bucataria era INFIORATOARE. Printre putinele vase ce erau pe un dulap se plimba tacticoasa o soparlica. Ceea ce m-a facut sa ma gandesc la meniul unei soparle : insecte. Daca soparla este aici, rezulta ca si insectele sunt tot aici. Avand in vedere ca suntem in Africa , m-am simtit bine sa vad soparla. Dusmanul dusmanilor mei este prietenul meu am zis !

Cu alte cuvinte apartamentul era mizerabil. Dupa cum am constantat mai tarziu pe pielea noastra, prin zona respectiva daca nu faci curat zilnic in cateva zile casa este plina de gandaci, paianjeni, tantari, si alte insecte de gen. Acel apartament nu mai fusese curatat de cel putin 2 luni.

Asa zisa prietena, ne-a dat exact atat timp cat sa descarcam bagajele, ne-a dat cheia si ne-a condus pana in centrul orasului sa ne cumparam oarece lucruri trebuincioase si a disparut. Si iaca asa am ajuns cu nevasta in mijlocul orasului Nampula, dupa un prim contact neplacut cu ceea ce trebuia sa fie casa noastra. Fara sa stim prea bine drumul inapoi spre ingrozitorul apartament. Si toate astea dupa o calatorie de mai bine de 24 de ore.

Continuarea in episodul urmator !

 

 

 

 

Categorii: Mozambic, Nampula | Etichete: , , , , | Lasă un comentariu

Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: